Fii de ajutor pentru copii și grădinițele lor

May 27, 2015

Din 15 mai dăm drumul campaniei prin care strângem bani să renovăm grădinițe, școli și spitale de copii din toată țara!

Din:

Din 15 mai dăm drumul campaniei prin care strângem bani să renovăm grădinițe, școli și spitale de copii din toată țara! O parte dintre lucrări le continuăm din anii trecuți, iar o parte le-am ales cu ajutorul aplicației de Facebook, pe care am creat-o special pentru asta. Nu putem să ne ducem misiunea la capăt fără ajutorul vostru! Iată ce puteți face.

Trei dintre produsele noastre intră în această campanie: Primus MacroGranular Alb, Primus Glet de Interior și Primus ExtraFlex. Asta înseamnă că din mai până în septembrie, la fiecare sac cumpărat (dintre aceste trei produse), noi punem un leu deoparte pentru renovări.

Totul este local: banii pe care îi strângem din vânzările de la Brașov se întorc tot în Brașov, ca să renoveze acolo o clădire. Banii pe care îi strângem în Suceava se întorc tot în Suceava, ca să renoveze o clădire de acolo, și tot așa, în toată țara.

Deci, dacă vă construiți o casă sau dacă vă renovați apartamentul, folosind produsele noastre nu vă asigurați doar că o să iasă o lucrare de calitate, ci și că vă ajutați comunitatea!

4M_Campania-de-ajutor_KV[1]

Produsele noastre se găsesc la Dedeman, Praktiker și Hornbach!

SHARE
Articole relevante
16.07.14
1500 de copii au avut un început de an școlar 2014 mai frumos datorită vouă, toți cei care cumpărați produsele Patru Mâini.
16.01.15
Vești bune: renovările la Grădinița Semenic, din Reșița, și la Școala numărul 10 din Botoșani sunt gata!
16.02.15
Din 2013, harta României noastre se sprijină pe grădinițele, școlile și spitalele de copii pe care le renovăm anual, și pe comunitățile din jurul lor.